Azi am fost practic scoasa din casa si din starea de convalescenta-pe care o tot am de la o vreme incoace- de catre ai mei dragi parinti-in ciuda faptului ca sunt pedepsita, BB RIP(Ruxi sigur isi da ochii peste cap)-so..cum spuneam..am fost la teatru.Si ne-am intalnit cu prieteni etc., apoi am fost la un restaurant. Nu pot spune ca a fost total boring,dar nici prea fun nu a fost. Mai mult liniste.Ieri presupuneam ca o sa ma simt ca Blair -mda,e lame sa gasesc chestii comune,but never mind, i'm still doing it. E frumos sa te simti Blair,mai ales cand ii intelegi personajul,mai ales cand ii impartasesti conceptiile. Presupun ca-ti da ceva la care sa te raportezi, dupa care sa-ti construiesti propria lume, pornind de la ideea ca toti nu stim nimic la varsta asta.
Mereu mi-am dorit sa am o viata activa, sa fac ceva diferit in fiecare zi daca-mi permite timpul,vremea,scoala..mama. Maine de exemplu ma duc la o prezentare de moda. Poimaine nu stiu ce o sa fac, probabil o sa ma duc la Inmedio in cautare de reviste (: - chiar nu am mai fost de mult, and my guilty pleasures must be satisfied. Am fost la TNB,dupa cum spuneam, am vazut piesa "Egoistul", nu pot spune ca am fost foarte treaza la ora aia - 11- dar am inteles cat am putut din ea, ba chiar am si invatat ceva. Spunea la un moment dat ca daca nici dreptul de a-ti satisface singurele tale placeri intr-o lume plina de munca,stres,rautate,singuratate,vicii si imbolnavire , atunci chiar ca nu prea mai am de ce sa traiesti(bine,poate nu a fost spusa chiar asa de radical, dar asta am inteles eu). Si am mai inteles ceva-desi nu prea facea parte din subiectul piesei,dar probabil cu varsta de 16 ani am mai primit si intelepciune- oamenii de obicei le reproseaza celorlalti si mai ales persoanelor la care tin ceea ce la ei e defect, ceea ce la ei nu merge sau trebuie anihilat.Ceea ce ii impiedica sa duca o viata sanatoasa si ceea ce le aduce de obicei certuri si lacrimi. Adica defecte :) . Si in cele mai multe cazuri, ceea ce reprosam nu e 100& adevarat, o mare parte gasindu-se in personalitatea proprie. Ne vedem pe noi prin lumea inconjuratoare.Te-ai gandit vreodata ceea ce doare mai mult? Sa spui ceva pe care nu l-ai gandit si mai apoi sa regreti, sau sa nu spui nimic,dorindu-ti sa spui atatea? In ambele cazuri poti rani pe cineva, dar e mai sanatos sa ii ranesti pe ceilalti sau sa te ranesti pe tine?Sau ai devenit atat de bun incat te iubesti pe tine iubindu-i pe ceilalti?
Din nou ajung la iubire,caci varsta de 16 ani mi-a adus un pic de intelepciune,cum am mai spus. Si pt ca niciodata nu voi fii sigura,mereu voi dezbate cv pe tema asta,mereu imi voi aminti cv sau imi va trece vreo idee prin cap. Ma gandeam ca nu prea incetezi sa iubesti pe cineva, ci doar inveti sa traiesti fara el. Si cateodata cea mai mare dovada de iubire e sa o/il lasi sa plece, sa-si gaseasca propriul drum.Iar daca se intoarce la tine, atunci e foarte bine, he/she belongs with you. Daca nu, atunci nu sunteti sortiti,sunteti mai sanatosi pe drumuri separate.
Listening to: Alphaville-Forever Young; Taylor Swift-You belong with me





















